12 decembrie

Strângeam din dinţi şi priveam înainte.Faţa-mi era încremenită..Nu puteam să mă mişc dar ştiam că trebuia să merg mai departe.. Nu mai simţeam nicio forţă în mine capabilă să mă împingă înainte.Singurul lucru pe care-l făceam de zile întregi era să-mi las lacrimile sărate să-mi străbată faţa şi să privesc în gol,pustiul . Totul mergea din rău în mai rău iar pustiul părea să nu se mai transforme niciodată într-un paradis.Eram obosită şi tăcută..nu mai aveam cuvinte să spun nimic cum nu mai aveam lacrimi să las să curgă. Mă goleam şi ştiam că singurul mod de a ieşi din această stare e să merg mai departe..să-mi şterg lacrimile,să-mi iau inima însângerată-n dinţi şi s-o iau de la capăt.Datoram prea multe oamenilor dragi mie ca să mă opresc aici..nu aveam niciun drept să zac pustiintă în faţa nimicului. Aşa s-a şi întâmplat..M-am secat zile întregi,m-am întins pe sârmă şi-am zăcut plângând..Nu ştiu câte zile o să mai stau pe sârmă dar aştept soarele să mă încălzească apoi mă calc şi revin în zbuciumul vieţii.