Încredere.. cer prea mult ?

Habar nu am de ce mă doare acum.. habar n-am de ce a trebuit să cred într-un Făt-Frumos..
Nu stiu toate astea dar,cu toate astea sunt din nou foarte dezamăgită de mine..
Când mă hotărâsem în sfârşit că merită să-mi las inima în mâna unui bărbat,Dumnezeu m-a pleznit..
Sunt dezamăgită acum de mine pentru că am crezut că merită să încerc din nou,că merită să-mi las în grija lui tot ce eu am mai frumos,că merită să-mi las la el inima şi fericirea.
Sunt supărată pe mine pentru că am crezut că el este diferit.
Ştiţi oare cât de mult aveam să plâng dacă-mi lăsam toate aceste lucruri la el?
Ştiţi oare..cât aveam să sufăr,să urlu,să zbier şi totul era cu neputinţă?
Acum plâng,îmi las lacrimile să curgă,să-mi şteargă amarul dar..după ce se va termina totul,am să zâmbesc şi am să renunţ la ideea prostească că dragostea adevărată există.
Am să renunţ să mai cred cu atâta ardoare într-o persoana pentru că ştiu acum că asta nu-mi va aduce niciodată ceva bun..
Am să renunţ să mai simt ceva adevărat pentru cineva .
Probabil ar trebui să-i mulţumesc Domnului pentru că mi-a dat o piatră-n cap şi m-a ajutat să conştientizez lucrul pe care urma să-l fac.

Dragul meu,


Mi-aş fi dorit să poţi vedea ce văd eu în interiorul meu,mi-aş fi dorit să-ţi dai seama măcar pentru o secundă că nu aş fi capabilă să-ti fac rău niciodată şi cu atat mai mult nu aş fi capabilă să te înşel sau să te înlocuiesc cu altcineva.
Mi-aş fi dorit să vezi în mine ceea ce alţii nu văd,să simţi ceea ce alţii nu au simţit niciodată..Chiar mi-aş fi dorit asta..
Mi-ar fi plăcut să ai încredere deplină-n mine aşa cum eu una am în tine.
Dar se pare că m-am înşelat..tu nu vezi in mine nimic,tu nu simţi nimic..
Este ok..se pare că am cerut prea mult..
Omului i se poate da o şansă,doua dar dupa ce trece de a treia şansă pot să garantez că nu o va mai avea pe a patra.
Închei prin a-ţi spune că mi-aş fi dorit tare mult să mă iubeşti aşa cum nimeni,niciodată nu a făcut-o...să mă înveţi ce înseamnă iubirea şi rabdarea,timpul si pacea..
Mi-aş fi dorit tare mult să conştientizezi cât de mult ţin eu la tine..
Dar,din nefericire..nu ai făcut-o !

De Crăciun,hai să ieşim din monotonie!

Vreau să-mi aud inima bătând cu putere,aşa cum niciodată nu a făcut-o.
Vreau să mă pierd in iluzii pe care să le transform în realitate..să mă trezesc cu atâta energie încat să-mi simt trupul înecat de nebunie.
Să simt intensitatea şi plăcerea nebuniei,să o trăiesc şi să strig: ESTE !
Să pot spune că sunt atât de îmbătată de nebunie încat nu mai vreau să mai revin la viaţa simplă care se refera la câteva lucruri esenţiale (Bani,familie,cariera).
Aş vrea să pot avea capacitatea de a trăi fiecare zi câte o nebunie.
Să râd nebuneşte,să mă comport nebuneşte,copilăreşte...să ţip,să urlu.. să şochez lumea numai cu simpla mea prezentă..să fiu elementul surpriză într-un labirint lipsit de culoare.
Să iubesc şi să cred în toate lucrurile absolut geniale pe care fiecare le vede dar nu le bagă-n seama. Să iubesc orice copil,orice jucărie,orice suflet.
Să trec peste bariere,să nu-mi pese de absolut nicio părere sinceră sau răutăcioasa..Să pot să fiu exact aşa cum nimeni nu va putea fi.
Să trec peste etichete,preţuri sau tradiţii.
Cu toate că,Simona era dintotdeauna destul de nebună pentru o lume atât de monotonă, de Crăciun o să ies din monotonie şi o să-mi fac de cap cu toate prietenele.
O să fac lucruri pe care nimeni nu mi le interzice,lucruri care sunt interzise,lucruri care încalcă orice fel de regulament si lucruri pe care lumea niciodată nu le înţelege sau niciodată nu le ia ca atare.
Aşa că bucuraţi-vă de nebunie,simţiţi şi credeţi în existenţa ei !

P.s: Crăciun fericit !

Un ultim regret

Ranile-mi erau adanci dar vroiam sa cred ca sunt inexistente.
Sufletu-mi era patat de urma amintirilor amare.
Fericirea renuntase sa mai treaca prin viata mea pustie,renuntase.
Simteam cum amintirile-mi iau in stapanire mintea,sufletul,inima.
Ma simteam goala atat pe dinauntru cat si pe dinafara.
Ma simteam ranita,vedeam ranile trupului meu,vedeam cuvintele tiparite pe mine.
‘ Iarta’ ,’ iubeste’, ‘crede’,'simte’
Si totusi nu-mi aminteam care sa fie motivul acestei stari..
Nu stiam din ce motiv anume ma simteam in coma,o coma profunda
Nu stiam de ce plateam acum astfel,de ce nu puteam sterge din a mea minte acele clipe
rupte pe care mi le aminteam in ceata,o ceata groasa pe care as fi vrut sa o alung
as fi vrut sa vad clar totul..
Plateam pentru ca-mi lasasem la randu-mi amintirea hoinara,
imi lasasem amprenta asupra tuturor oamenilor care ma iubeau,cu sau fara voia mea,o facusem.
Aruncasem sentimente pe care unii le vedeau eterne,aruncasem detalii pe care unii le vedeau
ca pe o mare,albastra,frumoasa..
Invatasem sa ma joc cu inimile lor,sa jonglez cu ele intr-un circ pe care chiar eu il facusem,
il construisem din ganduri macabre..
Stiam sa manevrez cuvintele,stiam sa mint fiecare inima spunandu-i cat de mult o voi iubii,
stiam sa fac toate astea..

ar acum cand inimile au venit sa-mi ceara socoteala pentru toate acele rani pe care le-am provocat,
eu sunt goala,pustie si platesc pentru tot.
Toate acele clipe sunt pierdute-n marele infinit negru.
Toate promisiunile sunt aruncate-n vant
Dar cu toate astea,acum sufar..
E o suferinta pe care trupul meu nu o suporta,
o suferinta care nu incape in inima mea nefericita.
Simt,stiu,cred ca nu pot sa mai fac nimic pentru acele inimii..
vreau sa iau pe al meu trup fiecare rana,
sa o simt pe pielea mea,
sa sufar cum au suferit si ele la randul..
dar nu pot.

Acum cand vreau sa repar totul,
eu insami ma pierd in infinit,
ma pierd intr-o coma profunda in care absolut nimic nu mai e logic si firesc..
ma pierd sperand ca inimile-mi vor da a doua sansa,
sperand ca voi primi iertarea,
cel mai nepretuit lucru
pe care-l cersesc..

Doar un gând

Invata-ma sa iubesc..
-Cum as putea face asta ? Esti incredibil de complicata
-Ia-ma de mana si lasa-ma sa-ti ascult inima,ea e singura care ma poate face sa raman pe loc,intepenita fara sa fug… am obosit ..
-Simona,te simti bine?
-Da.Am obosit doar sa alerg de fericire in continuu,vreau sa ma invinga,sa ma cuprinda,sa-mi puna piedica si sa cad in plin in ea..
-Si de ce nu te opresti?Ar fi mai simplu..
-Daca m-as opri m-as pierde..si nu as mai sti drumul inapoi spre realitate sau poate nu as mai vrea sa-l mai stiu niciodata…

Bucăţi din mine

Tot ‘ eul’ meu tremura de frica.. simt cum un intreg se transforma in bucatele… marunte..
Totul trece dincolo de ce vreau eu,de ce cred.. trece in profund acolo unde eu nu sunt stapana.
Bucatile ajung pe jos,se imprastie iar lumea le calca-n picioare.. nu-si dau seama ca sunt chiar eu si totusi calca peste mine..
nu stiu in ce pare mi-e sufletul,poate l-am pierdut intr-o alta postare,poate l-am lasat acolo pur si simplu murdar fara sa vreau sa-l mai iau inapoi dar daca e asa acum il vreau mai mult ca oricand..
Nu stiu unde-mi e capul.. pierdut si el.. daca-ar fi fost probabil frica nu mai ajungea la mine..si totusi..ea s-a instalat in cea mai buna parte din mine.. acolo unde nici macar fericirea nu a patruns.
Am nevoie de un suflet curat si sigur ca sa pot trece peste,nu pot permite ca cineva sa mi calce fiecare parte ‘a mea’ in picioare.. buzele,ochii,sprancenele,nasul…totul.
Si daca asta nu e asa atunci inseamna ca frica a fost mereu prezenta in mine,frica este parte din mine…
Tocmai din cauza ei nu am putut sa ma intregesc,nu am putut sa fac din doua trupuri unul. tocmai de asta poate nu pot sa dau bucati din mine si altora ca amintire.. pentru ca imi e FRICA!
DE FERICIRE,DE DRAGOSTE,DE AFECTIUNE, DE PASIUNE ,MILA,CREDINTA.
Habar nu am cand o sa plece din mine e posibil ca asta sa nu se intample niciodata dar.. daca e asa cand ajungi tu,fericire si la mine ?

Iartă

http://www.youtube.com/watch?v=4D7sxx2I6ko&feature=player_embedded#!

Inima nu ma mai asculta.
Sufletu-mi e liber,prinde-l in ale tale lanturi si fa-l din nou prizonier in inima ta.
Nu pot trai altfel,nu stiu..

Măcar

Eram fericita macar daca te prefaceai ca-ti pasa putin de mine..
Eram fericita macar daca stiam ca nu o sa-ti bati joc..
Ca nu o sa uiti tot ce mi-ai promis..
Ca nu ai sa-mi distrugi visele,sperantele,dorintele
Eram fericita daca-mi spuneai macar “mai esti suparata?”
Zile si zile de-a randul..
Eram fericita macar daca ma sunai si-mi spuneai :”Vroiam doar sa vad cum mai esti”
Eram fericita sa stiu ca tie iti pasa..
Eram fericita sa stiu ca n-am fost doar un joc..
Un pariu,o ambitie..
Eram fericita la gandul ca macar tu esti altfel..
Ca macar tu o sa fi altfel..
Macar eram fericita..

Dependentă de suferintă

As vrea atat de mult sa vad ce se afla in sufletele oamenilor nascuti sa provoace suferinta incat as fi capabila sa ma transform intr-un sentiment ca sa pot patrunde dar..

Ce nu pot crea, nu pot intelege !

fapt pentru care ma resemnez ,asadar nu ma mai straduiesc sa aflu.
Stiu ca am ocolit subiectul ca omul beat dar e al dracu` de greu sa vorbesc iar si iar despre DEZAMAGIRE,despre modul in care pe zi ce trece persoanele importante pentru mine se transforma in niste persoane mai putin agreabile.
Verdict :  DEPENDENTA DE SUFERINTA.
Tratament : In asteptare ..

Punct

Îmi spune clar că eu nu sunt de el,îmi spune că n-am nici o şansă la el dar uită amănuntele cele mai importante.
Mă trezesc înconjurată de ură şi nu-mi dau seama când s-au întâmplat toate lucrurile astea..
Trezită parcă dintr-un vis frumos într-o lume prea crudă mă ridic în picioare şi ţip cât imi permit plămânii :” Eu nu pot fi ca toate ”

Închei un capitol poate scris degeaba..Închei şi-mi dau seama că am fost o proastă pentru că am crezut că tot ce zboara se mănâncă.
Trezită la realitate imi dau seama ca totul s-a consumat,imi dau seama ca mi-am pierdut timpul si ca am investit sentimente aiurea,degeaba.
Sunt sigura ca lucrurile nu raman asa,sunt sigura ca si eu gresesc,ma enervez,plang si fac prostii,spun lucruri prostesti.. Dar.. Chiar poate sa te calce cineva-n picioare-n halul ista?
Cine iti da dreptul sa calci in picioare o inima?
Cine-ti da dreptul sa dai uitarii niste lucruri atat de frumoase?
Raspuns:nimeni..
Orgoliul barbatului este mult mai mare si odata zgariat,tipa de durere..
Ameninta cu lovituri,pumni,palme dar..dupa ce ti-a distrus inima,ce mai conteaza?
N-am nevoie de lovituri cauzate de pumni din moment ce imi otraveste sufletul in fiecare secunda..
“Cele mai puternice lovituri nu sunt cauzate de pumni,sunt cauzate de cuvinte.. “
Amandoi ne ascundem dupa un perete mult prea gros, un perete dupa care sentimentele nu se mai vad, se ascund,se uita, se pierd..
Poate pentru un moment as vrea sa sparg zidul care ne desparte dar..Cu ce rost?
Nu poti decat sa-mi aduni bucatelele din inima, sa le pui la loc si sa-ti dai seama ca nimic nu mai poate fi la fel..
Te trezesti si tu in fata unei alte persoane,care poarta acum o alta inima care nu-ti mai apartine,dubios nu?
Cand tu credeai ca va fi a ta pentru totdeauna,te-ai inselat ..

Despărţire de mine

Înfige-mi milioane de cuţite-n piept,taie-mă bucăţele,suge-mi sângele si lasa-ma sa mor .. dar nu-mi trada inca o data increderea. Podeaua e plina de mine,peste tot sunt bucati din trupul si din inima mea.Oare eu unde sunt..? Pe pereti sunt cuvinte,nu le inteleg sensul .’ dezamagire’, ‘prietenie’ ‘incredere’ ‘dragoste’ ‘ura’ ‘dezamagire’. Se pare ca ma aflu intr-o casa fara ferestre,totul este atat de intunecat incat deabia imi zaresc chipul spart in mii de bucatele.. Pasesc cu grija,nu vreau sa-mi sparg chipul,trupul,inima definitiv… Privesc camera si raman nemiscata,habar nu am unde ma aflu.. nu ma zaresc si totusi ma simt,ma aud,sunt in camera.. Privesc din nou camera si zaresc o cutie. Totul este atat de mare..O deschid si raman pentru cateva clipe nemiscata spunand.. – E trupul meu..da..trupul meu. Si da,chiar eram eu numai ca eram un altfel de eu.. Nu ma schimbasem deloc aveam acelasi par,aceeasi inaltime,aceeasi frumusete dar in ciuda acestor lucruri simteam ca inima-mi era schimbata. Cuvintele de pe perete s-au sters,a ramas doar ‘ura’,'dezamagire’ Ma uit din nou la mine si intr-o secunda trec de partea cealalta a granitei.Acum vedeam lucrurile altfel,camera era pustie si neagra,cutia nu mai era iar bucatile din vechiul ‘eu’ disparusera..se pare ca cineva incercase sa alcatuiasca din ele o imagine,imaginea mea.. Ma simt bine,nu mai e loc de alte dezamagiri,am o inima noua si am de gand sa am grija de ea. Cand tocmai vroiam sa-mi iau la revedere de la acea sinistra camera in fata mea o oglinda se aseaza.Ma privesc si-mi spun.. – De ce ai vrut sa spargi bunatatea in bucatele?De ce ai vrut sa lasi o portita pe unde ura sa patrunda? De ce nu lasi deoparte nebunia asta si te-ntorci la acelasi ‘eu’ cu care toti ne-am obisnuit? Si imediat fata din oglinda-mi raspunde: -Poate pentru ca in inima ta, n-a avut loc fericirea. Imaginea ei s-a sters pentru totdeauna.In oglinda nu se mai arata acum nimeni,nici macar eu. Din clipa aceea am stiut ca acea Simona nu se va mai intoarce niciodata.Cu toate ca va fi prezenta in mine mereu,se va ascunde intr-un colt de suflet pana va stii ca oamenii merita mai mult decat a vazut ea.. si in clipa aceea voi inceta sa mai fiu stapana pe ea,voi toti o veti simti..

Obişnuinţă

Tocmai imi cautam cuvintele, tocmai vroiam sa-i spun ce simt dar nu puteam . Vorbele-mi ramaneau pe buze ca niste urme,le simteam grele,umede.
Ceva nu era bine si nu intelegeam ce. Vroiam sa intru in capul lui si sa vad ce gandeste,dar nu puteam. Era prea mult,ceream prea mult si totusi…cand mi-am facut curaj s-a produs furtuna..
Stiam ca nimic nu e vesnic dar vroiam sa cred ca lucruri de data asta,MACAR de data asta sunt perfecte..
Gresit,a trecut un minut,au trecut 2 minute,3,4,5 si nu-mi spunea nimic. Aveam un nod in gat,tremuram,plangeam,radeam,nu-mi aduc aminte.
‘ S-a terminat ‘ imi spuneam razand printre lacrimi,da chiar se terminase.
Imi muscam buzele si incercam sa inteleg,incercam pentru o secunda sa ma gandesc la altceva dar nu puteam,aveam in minte numai imaginea lui, numai cuvintele lui imi zburau ca niste fluturi in tot capul.
Ma asez la calculator si scriu,scriu randuri intregi,sterg,scriu, astept poate o explicatie pentru comportamentul ista,dar nu primesc nimic.
Nu-mi pierd speranta,scriu in continuare,tremur,plang,rad, imi repet in gand parca mecanic : ‘ s-a terminat…S-a terminat’ dar nu inteleg aceste cuvinte,vreau sa fie un vis si totusi nu e..
Vreau sa ma trezesc,nu pot, nu e un vis.
Gata. s-a produs minunea. Imi scrie cateva cuvinte-n fuga,cuvinte care dor,termina fara sa-mi spuna pa,fara sa-mi scrie un ultim cuvant de bine,de adio..
Ma uit la cuvinte,parca-mi zambesc,nu,visez.. Citesc iar si-mi dau seama ca nu-i mai pasa..
Imi repet din nou :’ S-a terminat,sunt pierduta !’ si lacrimile-mi curg iar…
Am in minte intrebari stupide :’ ce ma fac fara el ?’ ; ‘ ce face ?’ ; ‘ cum o duce?’
Stai…
Imi scrie iar, imi spune ca m-a uitat,ca ii e bine
Ma distruge intr-o secunda si pleaca.
Si vreau,vreau din tot sufletul s-o iau de la capat,dar nu-mi permit,orgoliul nu ma lasa,trec peste spunand :’ trebuie sa uit’
Ma doboara la pamant si ma lasa acolo. Ma ridic,ma scutur si merg singura-n fata,
Imi spune sa-l iert, ii cer sa ma lase-n pace,nu se resemneaza

Curăţare

Sunt atât de obosită încât mi-aş dori să-mi las sufletul undeva,la uscat.
Mi-aş dori să scap de toate lucrurile astea urâte care apasă pe sufletul meu zilnic,să le smulg si apoi sa le arunc într-un râu departe..aşa încat nimeni să nu ştie unde sunt.
Aş vrea să-mi las sufletul să se odihneasca undeva la căldura...
Aş vrea să nu mă mai rătacesc în acest labirint fără sfârşit,vreau să găsesc ieşirea şi totuşi nu ştiu cum să fac asta..
Mă simt atât de goala,atât de pustie încât nu mai simt nicio trăire.
Vreau doat să fiu o simplă anonimă,vreau să nu mă cunoască nimeni,să pot zace undeva pe o piatră..să-mi pot plânge rănile,să le pot vindeca..
Probabil ar trebui să mă păzesc ca deobicei de toate pietrele astea care-mi sunt aruncate în faţă dar de data asta sunt mult prea obosită ca să mai pot face faţă...
Ştiu că bătaia asta cu pietre niciodata nu se va termina si mai ales, nu se va termina cu o victorie pentru mine dar în ciuda acestor lucruri o să risc şi am să-mi las sufletul să zacă gol pe o piatră..
Am să-mi las trupul să hoinăreasca zile întregi pe străzile mult prea agitate..Am să trec pe lângă oameni şi n-am să privesc nici feţele acestora,nici hainele,nici ochii..Am să zâmbesc şi am să merg mai departe,am să hoinăresc pustiul,lăsând în spate chipuri,suflete,obiecte..
Iar când mă voi întoarce,voi fi pregatită să înfrunt războiul.
Voi fi pregătită să lupt ca să câstig,să privesc ochii temători ai oamenilor şi să simt pe pielea mea toate lucrurile de care m-am ascuns.Am să le înfrunt şi am să-mi demonstrez mie ca absolut nimic nu poate goli un suflet mai mult decât o poate face teama.