Simfonie de culori

Mă copleşeşte frumuseţea incomparabilă a unei iubiri străine mie..cele mai delicate simţiri şi totuşi cele mai murdare gânduri ale mele le-am lăsat despuiate pe o coală.M-am deschis ca un mac unui univers pe care nu-l cunosc şi m-am avântat într-o lume paralelă mie..lăsând durerea să ucidă orice sensibilitate fată de impresiile de afară ale unei lumi mult prea gălăgioase..
Caut iubirea într-o străină,îmbătată fiind de mireasma cuvintelor frumoase.Mă dezbrac de cele mai mari îndoieli fără să-mi fie teamă..şi tot universul meu răsturnat pare acum o nebunie.
Îmi deschid cele mai adânci porţi ale sufletului cu o încredere deplină-n tine..fără să-mi fi plătit vreo asigurare în caz de dezastru..şi-ţi dăruiesc într-un mod timid cele mai calde culori ale existentei mele..repet,fără să îmi fie teamă..

nimic din noi

http://www.youtube.com/watch?v=3DGf00VhtAw


Era 25 noiembrie,într-o luni.O zi ploioasă.Citeam o carte pe o bancă udă şi totuşi nu întelegeam nimic din valma de cuvinte.
Plecasei de mult de lângă mine dar încă mai auzeam timid sunetul paşilor tăi în depărtare..încă-ţi simţeam parfumul,mult prea tare pentru sezonul rece.Simţeam până în măduva oaselor frigul amestecat cu sentimentul ciudat al plecării tale,încă simţeam lovitura cauzată de ultimele cuvinte dar preferam să mă ascund într-o carte..
Am fost goală zile-ntregi pentru că sufletul meu s-a încăpăţânat să rămână la tine...am vorbit cu el mult,l-am implorat să se întoarcă însă..te iubea prea mult.
Am tras de el crezând că se întoarce la mine..dar l-am rupt în bucăţi,ai călcat pe ele...Am strâns cât am putut din cioburile sufletului meu dar restul au rămas la tine..
Nu mi-ai lăsat nimic.Nu mi-ai lăsat nimic decât ultimele cuvinte aruncate-n grabă,fără milă,sunetul de fundal al lacrimilor şiroaie şi amintirea ta ...care-mi invadează până şi ultimul centimetru pătrat de piele...mă copleşeşte,mă inundă..
Nu te-ai întors,te-am aşteptat pentru a o mia oară,cu sufletul la uscat pe o sârmă...nu te-ai întors deşi era ultima oară..nu te-ai întors şi poate nu te vei întoarce niciodată..dar vreau să ştii că există undeva pe o bancă...un suflet ce de mult te-aşteaptă...

Scrisoare către o inimă bună

Nu credeam că o să pleci vreodată pentru că niciodată nu mi-am pus problema plecării tale.E greu de priceput cum timpul poate schimba oamenii...şi cu toate astea..îi schimbă.
Habar nu am cine esti,habar nu am unde ai plecat,unde ai dispărut..dar stau în acelaşi loc cu tine şi-mi dau seama că eşti un alt tu..un altul.
Refuz să cred,chiar şi-n ultima instanţă, că nu a mai rămas nimic din tine,din noi.
Refuz să cred că ai plecat pentru că refuz să mă gândesc ce mă voi face fără tine.E greu,ştii?
Dar...
După ce am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să-ţi demonstrez cât de mult însemni pentru mine,plec pentru o vreme...
Poate ai avut dreptate..poate nu mai e nimic aici care să ne ţină aproape,poate nu avem nimic în comun,nu suntem nimic..poate nu m-ai cunoscut niciodată sau poate m-ai cunoscut,te-ai înspăimântat şi ai plecat...sauuu poate te-am alungat pur şi simplu,fără o explicaţie logică.
Nu ştiu nimic din toate astea...ştiu doar că-mi lipseşti enorm.Ştiu doar că mă enervează la culme când te subapreciezi şi nu vezi cât de frumoasă eşti,nu vezi cât de frumoasă te face inteligenţa şi amabilitatea ta incomparabila...mă enervează când văd că apleci urechea la toate cuvintele mizere ale lumii,mă enervează când te enervezi,când te superi..
şi...
cu toate astea,
sunt un spectator...
un spectator care azi pleacă din sala,în ciuda faptului că-i place piesa,în ciuda faptului că e piesa lui preferata..
pleacă pentru că...s-a săturat să aştepte o punere bună-n scenă,un loc mai bun..s-a săturat să demonstreze că a plătit bilet în primul rând şi totuşi stă pe ultimul..
Plec amintindu-ţi pentru ultima oară că eşti cea mai inteligenţă şi frumoasă,cea mai bună şi cea mai înţelegătoare,cea mai logică şi raţionala şi-n cele din urma,cea mai răbdatoare şi prietenoasa persoana pe care o cunosc.
Sper ca spectatorul ,prezent acum în sala ,să aplaude mai mult decât am făcut-o eu,să aprecieze piesa mai mult decât mine,să plece mai târziu şi să nu-i ia nimeni locul,niciodată..sper să umple golul lăsat de mirosul,mult prea dulce,al parfumului meu şi să nu-mi simti lipsa.Sper ca la final, să te facă fericită..pentru că asta e tot ce contează.
 



P.S: Mulţumesc pentru dragoste !





                                                                                  Cu drag,Simona.

http://www.youtube.com/watch?v=-ZIOWTiL8qw&feature=share


                                             

Durerea face cuvintele insuportabile; le opreste undeva-n gat si le face de neinghitit.E de nesuportat tacerea si totodata valma de cuvinte pe care nu o poti rosti din cauza unor lucruri ingrozitoare pentru noi,oamenii.
Trist si in acelasi timp epic,oamenii uita sa fie oameni iar starea care te cuprinde in astfel de situatii este de-a dreptul morbida,infricosatoare..criminala.
Durerea este oricand prezenta cu tine,este musafirul nepoftit din coltul drept al inimii...care odata venit,pleaca niciodata.Te trezesti,respiri,mergi,mananci si traiesti o viata intreaga cu ea in piept..iar adesea te gandesti daca ea face parte din inima..
Nu o afisezi,ea este invizibila pentru ceilalti dar extrem de vizibila pentru tine..este undeva in tine,intr-un loc in care oamenii nu ajung..te patrunde si te detine in totalitate,punand monopol pe tine..
Azi o las sa iasa la lumina.Azi o prezint prietenilor,o povestesc rudelor si o invit sa stea cu mine la masa..la un pahar de vorba.Azi o scot la plimbare prin locurile prin care nu a ajuns,azi o las sa ma cunoasca in intregime si sa se faca cunoscuta prin mine.Azi imi permit sa-mi las durerea sa fie vizibila.
Nu exista durere mai mare decat durerea pe care nu o recunoastem,pe care o ascundem..Nu exista moment mai dificil decat momentul in care faci pace cu durerea si o lasi sa iasa la iveala...o recunosti si o saluti prietenos ,stiind ca trebuie sa te resemnezi cu faptul ca ea este tu acum.
Dezamagirea,frustrarea si durerea pierderii unor oameni dragi,unor parti din tine,unor cuvinte pe care nu le-ai rostit niciodata.. sau poate pierderea unei zile...fac din tine un nenorocit...si cu toate astea,nu-ti permiti in fiecare zi sa tii doliu dupa copilul din tine..dupa zambetul si dupa stralucirea inocenta din ochii tai,dupa vremurile in care oamenii erau oameni iar animalele animale..nu-ti permiti sa plangi si sa fi suparat in fiecare zi,sa scoti la iveala lucruri ingropate in tine de multa vreme... nu-ti permiti sa tipi,sa urli sau sa le scuipi in fata adevarul pe care il simti.
E ingrozitor sa fi o persoana aparent fericita care in esenta este cel mai groaznic loc in care cineva s-ar ascunde...dar cu toate astea,nu putem sa facem pace cu trecutul,cu anumite lucruri.. si cu atat mai putin,nu putem sa tinem doliu,dupa noi insine,in fiecare zi a existentei noastre.