Alerg repede şi totuşi nimeni nu mă găseşte,nimeni nu mă salvează..
Îmi simt faţa arzând în timp ce alerg beznetic ..Ştiam că oricât aş alerga,nimeni nu mă va salva,nimeni nu mă va cauta.
Nu vroiam altceva decât să mă găsesc pe mine.Nu vroiam decât să salvez sufletele ce-şi găsiseră sfârşitul acolo,renunţând să mai alerge....Eu nu vroiam să mă opresc,îmi era frică de dezastrul din jurul meu.
Nu aveam să las oamenii dragi mie să cadă capcană zbuciumului,nu vroiam să-i las să-şi păteze trupul cu semnele unei căzături libere..eram în acel labirint de una singură,alergam ca să găsesc un drum spre inima lor,alergam ca să le deschid inima spre fericire !
Oricât de tare aş fi alergat,nimeni nu era dornic să-mi arate drumul cel mai simplu..aveam să cad şi să mă ridic,să tremur şi să îngheţ dar un lucru e cert..nu aveam să mă opresc din această cursă.
Nu puteam forţa pe nimeni să-mi deschidă dar puteam să cer ajutor,să bat la uşa lor şi să mă prefac gata de orice răspuns deşi nu eram.
Podeaua pe care mă aflam acum era şubredă..Cu oricât optimism m-aş fi înarmat,ştiam că orice uşă închisă însemna o căzătură pentru mine.
Îmi erau dragi persoanele pentru care alergam dar disperarea mă cuprindea de fiecare dată,mă mutila şi mă facea să-mi fie frică.Ajunsesem la punctul în care nu mai ştiam ce să mai fac..nu aveam de gând să mă opresc dar nu-mi puteam continua maratonul de una singură,fără să am certitudinea că o inimă într-un final îmi va deschide.
Alergam cu zâmbetul pe buze dar sufletu-mi era pustiu.Vroiam să găsesc puterea să continui,nu aveam dreptul să mă opresc..nu şi dacă persoanele aveau nevoie de mine.
Am alergat mult timp fără să găsesc vreun drum,încă alerg..nu m-am găsit pe mine cum nu am găsit pe nimeni altcineva dar azi am primit prima uşă-n nas.
Am bătut în lemnul ei lucios şi ca prin minune părerea să se deschidă dar doar părea...Nu contează..Nu-mi permit să rămân mutilată de disperare.
Nu-mi permit să las persoanele dragi mie să se scufunde adânc într-un ocean fără fund,ştiind că eu sunt pe mal şi privesc neputincioasă.
Eu sunt încă aici..alerg şi voi alerga mult timp,pentru voi toţi,deşi ştiu că nimeni nu mi s-ar alătura în labirintul infinit..ştiu că nimeni nu ar vrea să bată la uşa inimii mele şi să o deschidă,ştiu că nu aveţi nicio nevoie de mine dar mă mulţumesc să ştiu că am fost pe malul acelui ocean şi am făcut ceva,nu am stat neputincioasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu