Gânduri nerostite

Îmi e atât de dor de tine..de tine vechiul meu iubit.. încât aş strânge toţi munţii din lume şi ţi i-aş trimite să-ţi dai seama cât de mult însemni pentru mine..Îmi e e atât de dor de tine...de tine vechiul meu prieten...încât aş strânge toate picăturile ploii călătoare ca să-ţi arăt cât de mult mi-ai lipsit.cu câtă intensitate am simţit eu totul.....îmi e atât de dor de tine...de tine vechiul meu coleg..încât aş prinde toate cuvintele  nerostite care-au zburat haihui din creierul meu şi ţi le-aş aşterne pe o foaie..ca să citeşti tot ce gura mea nu a putut spune...îmi e atât de dor de tine....vechiul meu iubit încât aş trece orice curcubeu doar ca să te găsesc aşa cum odată erai..îmi e atât de dor de tine încât simt că te voi iubii o mie de ani de acum încolo şi mă simt pustie şi neputincioasă...îmi e atât de dor de tine încât ţi-aş tasta chiar în acest moment cât de mult îmi lipsesti..şi cât de mult ţin la tine.. dar...

Cine-i oare strainul?

Sunt doua pasari care cuibaresc dintotdeauna in inima mea.Zboara odata cu somnul si revin in cuib odata cu ploaia calda de vara.Nu le cunosc indeajuns de bine,nu le cer chirie si nu le zic decat ceea ce simt si ce cred fara sa am certitudinea ca ele inteleg intelesul literelor infinite.
Nu ma percep decat ca ceea ce sunt,nu ma iubesc decat atat cat pot si nu ma judeca decat atat cat merit.Cu toate ca nu le cunosc indeajuns ,cu toate ca nu le inteleg si nu le percep intotdeauna ca ceva din mine,ele exista si vor exista intotdeauna...ele ma vor asculta si vor tace,ma vor cunoaste cel mai bine si nu vor ciripi decat atat cat inima mea e capabila sa perceapa.




Mai tarziu aveam sa aflu ca acele aripi care zac in mine nu-s altceva decat constiinta si iubirea de sine..care nu vor parasi cuibul niciodata !

Imi place sa ma ascund in intunericul obscur al literelor frumoase.Imi place sa-mi arunc corpul aproape invizibil pe toate suprafetele neatinse vreodata de pacatele unui trecator.Imi place sa ma prefac ca nimeni nu ma cunoaste..e un lucru pe care-l fac de ceva vreme si chiar imi iese.. cum imi place sa ma simt surda...imi place sa privesc agitatia oamenilor,dragostea indragostitilor manifestata de numeroasele atingeri.. Imi place sa citesc oamenilor pe buze cuvinte indescifrabile...Imi place sa-i privesc fluturandu-si mainile in aer fara niciun sens,fara nici o logica..
De ceva vreme imi iese pasenta.. ma strecor fara sa atrag vreo privire printre umbrele trecatorilor grabiti.. ma uit ore intregi la ochii iubiti fara ca nimeni sa ma deranjeze...visez pana ochii mei se inchid de oboseala.. si cu toate astea nimeni nu ma trezeste.. dorm pana cand seara vine iar si nimeni nu ma suna..vorbesc si cu toate astea nimeni nu ma aude..
Sunt relaxata..am iesit din agitatie..acum sunt invizibila pentru toata lumea..doar literele ma mai recunosc drept cine sunt,doar litere stiu ca inca sunt aici.. vie..
Ma simt excelent..mi-am vindecat inima de dramele iubirii,mi-am vindecat mintea de amintirea hoinara a unui om mort de multa vreme...
Ciudat,maine am teza si cu toate astea somnul nu trece prin camara mea.. probabil sunt invizibila si pentru el..
Se pare ca timpul e singurul care inca ma vede..