Pauză 2

Dragă Simona, Azi te părăsesc pentru că nu mai suport să mai stau închisă în tine. Devine frustrant să văd cum nimic nu iese,o pauză mi-ar face bine. Plec pentru căteva zile din tine dar promit să revin curând..mai puţin stresată. Take care,Simona. P.s: Merit o pauză aşa că o să plec pentru o perioadă din mine..e prea multă dramă.

continuare 2

Neputinţa de a transmite în cuvinte ceea ce simt,îmi lasă gustul frustrări.Tragedia de a privi în fiecare zi acelaşi chip iubit.. şi drama de a fi incapabilă să-i transmit toate trăirile pe care inima mea timidă le simte..fac din mine un nenorocit. Dorinţa şi credinţa mă transformă într-un sclav al speranţei..Indiferenţa şi nesimţirea ta mă transformă într-un luptător însetat de fericire.. încrederea şi perseverenţa mă transformă într-un om de neînvins.. iar tu mă transformi într-un stăin,într-un necunoscut.. poţi face din mine munţi,castele,ape,drumuri,cărări..orice.. Mă poţi căuta în cele mai adânci gropi ale existenţei mele şi mă vei găsi,mă poţi alerga de-a lungul potecilor din viaţa mea şi mă vei prinde..mă poţi transforma într-o biată săracă care-şi cerşeşte iubirea sau într-o luptătoare fără pic de milă..dar cu toate astea nu aş înceta niciodată să simt toate astea.. probabil mă poţi arunca de pe cele mai înalte poduri fără să mă poţi prinde,mă poţi pierde pe undeva..pe unde nimeni nu a mai trecut..fără să mă mai găseşti vreodată..şi cu toate astea eu voi fi mereu lângă tine.. ca o străină,melodie,glas,gând..

Continuare 1

Prefer să zbieri şi să ţipi la mine,să-mi spui cât de proastă am fost.. cât de proastă sunt.. Prefer să mă condamni sau să-mi explici tot ce am greşit.. prefer să faci astea şi multe altele decât să-ţi suport tăcerea.. Nu ştiu ce e în neregulă cu mine,nu ştiu de ce tot continui să mă gândesc la tine neîncetat..Habar nu am de ce mai despic firul în două când ştiu că s-a terminat.... sau poate nu a început niciodată. Ideea e că nu cred nici acum că asta simţi..cu toate că nu mai primesc nicio privire,niciun cuvânt..e imposibil să mă resemnez şi să zac în faţa nimicului.. Tipă,urlă,zbiară la mine.. fă-mi orice.. numai nu mă lăsa să mai suport tăcerea asta insuportabilă.. Înţeleg că nu mai îţi pasă dar nu mă lăsa cu frustrarea asta..mă simt ca şi când aş fi aşteptat o săptămână ca să cumpar nişte pantofi şi acum când m-am întors să-i iau..nu mai sunt.. îi poartă altă domnişoară,se bucură altcineva de ei.. şi eu privesc frumuseţea lor fără să mai pot face ceva.. M-am plictisit să te privesc neputincioasă,m-am plictisit să te aud vorbind.. despre frumuseţea şi delicateţea fetelor.. m-am săturat să te văd în fiecare zi atras de alte chipuri.. Cât să mai plătesc pentru că nu am răspuns la momentul potrivit ? Cât să mai plătesc pentru că te-am lăsat să pleci astfel? Poţi să mă condamni că te iubesc ?

Cam aşa

Nu ştiu ce e mai greu.. să conştientizez că nu-ţi pasă sau că niciodată nu ţi-a păsat?

Azi am plâns,Marster Cheff m-a făcut să plâng . De ce? Pentru că nu am văzut atâta fericire, provocată de o victorie,în ochii nimănui decât în ochii mei.Am plâns toată emisiunea pentru că am văzut ochii unor persoane în momentul de glorie. M-am văzut pe mine tremurând de fericire pe un podium acum mulţi ani.. şi am plâns. Suntem capabili să uităm multe lucruri.. putem uita mirosul persoanei dragi,culoarea unei haine,amintirea unui om.. dar singurul lucru pe care nu-l putem uita şi-l păstrăm în sufletul nostru veşnic este momentul în care atingem apogeul.. Probabil unii dintre noi l-au atins şi au atins fericirea cu mâna.. sau poate alţii nu au făcut-o deocamdată..însă un lucru este cert.. Cea mai mare fericire a unui om este atunci când îşi depăşeşte limitele şi câştigă,iese triumfător. Zâmbetul este o calitate a oamenilor fericiţi,ochii sunt oglinda cu ajutorul cărora victoria prinde forme umane iar lacrimile sunt aplauzele cu care primim în viaţa noastră fericirea.. Nu rataţi şansa de a cunoaşte victoria,nu lăsaţi fericirea să treacă pe lângă buzele,ochii şi lacrimile voastre...pentru că singurul mod prin care poţi demonstra lumii că eşti cel mai bun.. este să faci din victorie un partener de viaţă.

Citatul zilei 1

" Cerul pe care-l vedem nu e prezent,el este trecut.Cerul actual ne este necunoscut; noi nu avem în faţa ochilor decât ieri,un ieri care pentru alte stele datează de milioane de ani "

Pauză 1

"Poţi fugi dar nu te poţi ascunde.." Pleoapele i se prăbuşesc acum peste comoara ce-o păstrează pe a ei faţă.Inima îi era mult prea obosită ca să se mai gândească la nimicurile importante sau la marile lucruri nesemnificative ale vieţii. Era mult prea obosită ca să treacă cu ardoare prin chinurile zilnice aşa că se hotărâ să ia o pauză de la viaţă.. Nu ştia cum să deconecteze totul astfel încât nimeni să nu mai depindă de ea..intrase în jocul responsabilităţii şi era conştientă că nu mai exista un drum înapoi. Toată fiinţa ei visa cu ardoare la plăcerile statice la care toate vietăţile efemere visează.. să zacă-n pat până seara când soarele se duce la culcare,să citească cărţi într-o odaie uitată de lume,la infinit.. să doarmă-n cada plină cu spumă a cărei sclipire o vede pe pielea ei albă. Visa să nu fie nevoită să care genţi uriaşe cu cărţi inutile,să se aranjeze şi să poarte tocuri în fiecare zi a existenţei sale.. Pleoapele căzuseră de mult pe ochii căprui ai fetei în timp ce ea visa imposibilul la infinit.Când tot trupul său a revenit la realitatea insuportabilă,fata şi-a dat seama că era deja dimineaţă,era timpul să plece,s-o ia de la capăt.. Era nevoită să-şi care geanta mult prea grea,al cărei spaţiu era ocupat cu desăvârşire de cărţile mult prea voluminoase,să-şi îmbrace uniforma şi să-şi petreacă ziua cu zâmbetul pe buze ca şi când oboseala ar fi inexistentă. Nu avea timp de o vacanţă iar dacă ar fi avut una nu ar fi ştiut cum să se bucure de ea...era genul de pesoana care era implicată în toate activităţile,nu lăsa nicio problemă să-i scape neobservată cum nu lăsa nici o atribuţie să-i scape printre degete. Era conştientă de răul pe care şi-l face şi cu toate astea nu ştia cum să trăiască altfel. Era diferită faţă de restul,în fiecare seară îşi lua o vacantă mică în care-şi închidea ochi şi visa la dorinţe imposibile. Era extrem de obosită dar credinţa şi încăpăţânarea nu o lăsa să cedeze...

Valurile loveau brutal stâncile şi cu toate astea.. acestea nu se clinteau,rămâneau la fel,dure,masive.Pescăruşii râdeau şi alergau de-a lungul marii pline de suferinţă şi cu toate acestea marea rămânea nemişcată,stâncile rămâneau la fel.. în acelaş loc suportând loviturile valurilor şi zgomotul pescăruşilor. Atât săptămâna trecută cât şi săptămâna asta.. am simtit curentul valurilor de lovituri ce mi-au fost aruncate,voluntar sau involuntar.. Am auzit sunetul repetat al dramei şi am mirosit parfumul dezamăgirii pe propia piele. Am aruncat picături din marea lacrimilor mele în fiecare zi,am refuzat să cred că simt asta,am negat mult timp şi-am fost dezamăgită de acest peisaj dramatic. Am fost stânjenită şi dezamăgită de marea greşelilor mele..Nu am certitudinea că dupa doua săptămâni de valuri imense,am plătit pentru toate acele greşeli şi cu atât mai puţin nu am certitudinea că acestea nu se vor repeta,zile şi zile de-a rândul..dar singurul lucru pe care-l ştiu e că nu pot părăsi marea mea,îmi e imposibil. Am suportat zgomotul pescăruşilor ore întregi,lăsând ploaia să curgă peste mine dar nu m-am gândit niciodată să renunţ la acest peisaj pentru că în fiecare zi oricare dintre voi pictează în el,eu mă pictez pe mine.. şi dintre toate lucrurile Pământului am ales să fiu o mare.. nemuritoare. Nu am decât să aştept două zile,să ascult necontrolat zgomotul valurilor care se lovesc de pietre,zgomotul pescăruşilor grăbiţi,să simt căldura soarelui care mă încălzeşte puţin în fiecare zi iar apoi dispare sau pur şi simplu se hotărăşte să plece din peisajul meu.. Nu am decât să mă scufund în miile de oceane şi să rămân acolo pentru doua zile.. iar apoi s-o iau de la capăt şi să rescriu peisajul în culori vii,culori calde ale căror frumuseţe o pot contempla în fiecare secundă a infinitului timp.

Tu-mi eşti pământ,lună şi apă..Tu eşti începutul şi sfârşitul tuturor simţirilor mele. Tu-mi eşti iubit,prieten şi străin. Buzele mele-ţi ştiu acum numele,le surprind murmurând în fiecare clipă inconştiente îţi şoptesc numele iar eu... sunt deja stoarsă de orice putere..m-am resemnat că nu voi putea uita niciodată acel sunet,sunetul numelui tău. M-am resemnat..sunt pierdută-n tot ce înseamnă aroma ta..mă simt pierdută-n mintea mea prea plină de a ta imagine.. Aici e o dezordine totală,nu mai găsesc nimic..nu mă mai găsesc nici pe mine. Sunt dezmembrată şi pierdută pe undeva.. îmi scot inima la licitaţie chiar dacă ştiu că nimeni nu o va cumpăra..Şi cu toate astea..tu rămâi totul pentru mine.

Fuck you darling !

"Cine e capabil să-şi ţină inima-n frâu e capabil să cucerească lumea " Paulo Cuelho

Hoinăresc în inimile oamenilor de multă vreme şi totuşi nimeni nu hoinăreşte-n inima mea..Sunt pustiită de câteva luni din cauza absenţei tale. Mă simt stafidită,veche,uzată.. M-am plictisit să dau nas în nas cu prostia şi nesimţirea multor persoane..sunt plină până la refuz de bârfe şi măşti..Sunt plictisită de cuvinte urâte şi palme aruncate fără motiv.. Sunt scârbită de indiferenţa cu care oamenii-mi tratează inima,sunt scârbită de modul în care percep ei cuvintele şi acţiunile mele.. Nu ştiu ce mă doare mai tare..că am realizat că nu eşti aşa cum am crezut eu..sau că stau în preajma ta şi-mi dau seama că orice aş face nu mai pot contempla acel chip,nu-i pot vorbi şi nici măcar nu-l pot atinge..? Nu ştiu ce mă macină mai tare....că te-am pierdut sau că nu te mai interesează? Nu ştiu ce mă distruge..faptul că te iubesc pe zi ce trece mai mult sau faptul că nu te voi uita niciodată? Cert e că nu vreau să te întorci,nu vreau să-mi adresezi cuvinte în zadar..nu vreau să mă priveşti pentru că ştiu că tot ce-am adorat la tine s-a ars,ştiu că tot ce am iubit a murit. Promit să-mi adun toate forţele pe care,din fericire sau din nefericire,le am ca să-mi reconstruiesc inima iar apoi,promit să nu mai las niciun descreierat să o atingă şi s-o facă ţăndări. Inimile sunt făcute să bată nu să ne bată.

It`s not always necessary to run behind the people and show them ur love.. Sometimes give them space to realize ur worth and let them know how life is without you