Mi-aş dori să scap de toate lucrurile astea urâte care apasă pe sufletul meu zilnic,să le smulg si apoi sa le arunc într-un râu departe..aşa încat nimeni să nu ştie unde sunt.
Aş vrea să-mi las sufletul să se odihneasca undeva la căldura...
Aş vrea să nu mă mai rătacesc în acest labirint fără sfârşit,vreau să găsesc ieşirea şi totuşi nu ştiu cum să fac asta..
Mă simt atât de goala,atât de pustie încât nu mai simt nicio trăire.
Vreau doat să fiu o simplă anonimă,vreau să nu mă cunoască nimeni,să pot zace undeva pe o piatră..să-mi pot plânge rănile,să le pot vindeca..
Probabil ar trebui să mă păzesc ca deobicei de toate pietrele astea care-mi sunt aruncate în faţă dar de data asta sunt mult prea obosită ca să mai pot face faţă...
Ştiu că bătaia asta cu pietre niciodata nu se va termina si mai ales, nu se va termina cu o victorie pentru mine dar în ciuda acestor lucruri o să risc şi am să-mi las sufletul să zacă gol pe o piatră..
Am să-mi las trupul să hoinăreasca zile întregi pe străzile mult prea agitate..Am să trec pe lângă oameni şi n-am să privesc nici feţele acestora,nici hainele,nici ochii..Am să zâmbesc şi am să merg mai departe,am să hoinăresc pustiul,lăsând în spate chipuri,suflete,obiecte..
Iar când mă voi întoarce,voi fi pregatită să înfrunt războiul.
Voi fi pregătită să lupt ca să câstig,să privesc ochii temători ai oamenilor şi să simt pe pielea mea toate lucrurile de care m-am ascuns.Am să le înfrunt şi am să-mi demonstrez mie ca absolut nimic nu poate goli un suflet mai mult decât o poate face teama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu