"Cine e capabil să-şi ţină inima-n frâu e capabil să cucerească lumea " Paulo Cuelho

Hoinăresc în inimile oamenilor de multă vreme şi totuşi nimeni nu hoinăreşte-n inima mea..Sunt pustiită de câteva luni din cauza absenţei tale. Mă simt stafidită,veche,uzată.. M-am plictisit să dau nas în nas cu prostia şi nesimţirea multor persoane..sunt plină până la refuz de bârfe şi măşti..Sunt plictisită de cuvinte urâte şi palme aruncate fără motiv.. Sunt scârbită de indiferenţa cu care oamenii-mi tratează inima,sunt scârbită de modul în care percep ei cuvintele şi acţiunile mele.. Nu ştiu ce mă doare mai tare..că am realizat că nu eşti aşa cum am crezut eu..sau că stau în preajma ta şi-mi dau seama că orice aş face nu mai pot contempla acel chip,nu-i pot vorbi şi nici măcar nu-l pot atinge..? Nu ştiu ce mă macină mai tare....că te-am pierdut sau că nu te mai interesează? Nu ştiu ce mă distruge..faptul că te iubesc pe zi ce trece mai mult sau faptul că nu te voi uita niciodată? Cert e că nu vreau să te întorci,nu vreau să-mi adresezi cuvinte în zadar..nu vreau să mă priveşti pentru că ştiu că tot ce-am adorat la tine s-a ars,ştiu că tot ce am iubit a murit. Promit să-mi adun toate forţele pe care,din fericire sau din nefericire,le am ca să-mi reconstruiesc inima iar apoi,promit să nu mai las niciun descreierat să o atingă şi s-o facă ţăndări. Inimile sunt făcute să bată nu să ne bată.