Mândrii sunt aceia care-au purtat în dânşii bunătatea.

Nu făceam nimic altceva decât să încerc să înteleg normalul,care pentru mine devenise de mult timp anormal...Nu făceam nimic decât să încerc să aud semnalele pe care inima acea tânără le trimitea...încercam cu toate forţele să desluşesc misterul ochilor străini care mă priveau şi nu vedeam decât frumosul şi bunătatea reflectate-ntr-un efemer mult prea minion pentru toate astea.
Nu mai văzusem în viaţa mea o creatură atât de frumoasă.Nu mai văzusem niciodată o inimă atât de bună şi  pură,o minte atât de lucidă şi de deşteaptă încât să gândească deopotrivă paranormalul,normalul şi anormalul imaginar ar lumii.Nu ştiam cum omul acela putea să stea între cele două lumi..nu ştiu cum putea să simtă,creadă,înţeleagă o lume fără să o uite pe cealaltă,nu ştiam cum putea să contemple frumosul şi divinitatea fără să fie catalogat nebun incurabil.
.Când am privit acei ochi,am ştiut că despre ea e vorba pentru că deodată totul era cufundat într-o linişte profundă...conştiinţa-mi era blocată,probabil era în pauza de masă,fiindcă nu mai spunea nimic..gura ei nu mai era capabila să mai articuleze un cuvânt..iar sufletul meu îmi sufla de undeva departe.. că în sfârşit am cunoscut-o.Îmi spunea să-i întind mâna si să mă prezint,să-mi rostesc numele tare şi clar ca să-şi aminteasca de mine.. şi să treacă adesea prin sufletul meu,să mă inunde.. şi să-şi facă cuib în esenţa fiinţei mele..
Azi am văzut cum arată bunătatea,am simţit-o şi pentru o secundă am crezut cu ardoare în ea.Aveam să-mi amintesc întotdeauna clipa-n care am întâlnit-o fiindcă speram să nu fie prima şi ultima oară.