Unde să fug de mine când singurul loc în care mă pot ascunde sunt eu?

Viaţa este un amalgam de alegeri asumate,ireversibile sau regretabile prin care,din fericire sau din nefericire,cu totii trecem.

Ne aventurăm în căutarea unui sens pentru propria cursă şi ne şlefuim caracterul cu fiecare gând rostit cu voce tare sau cu buzele încleştate,în minte.

Alunecăm prin noi înşine fără să înţelegem cum funcţionează totul,ne prăbuşim şi simţim dorinţa arzătoare de a cunoaşte normalitatea.

Un lucru e cert: nu suntem nomali şi nu vom fi niciodată însă alegem să ne minţim,să ne păcălim şi să ne ascundem.

Ne conturăm viaţa crezând că ea se defineşte prin timp

dar ne înşelăm gândind că odata cu trecerea timpului

 viaţa ţi se scurge printre degete..ca o clepsidră.

Uităm că părul alb,ridurile,amintirile şi anii lăsaţi în urmă nu înseamnă întotdeauna viaţă.

Nu ştim sau poate ştim şi nu vrem să recunoaştem că viaţa este definită printr-o sumedenie de alegeri făcute ori în grabă ori în serios,făcute la nervi sau în momentul în care am cunoscut fericirea în punctul culminant..

Azi aleg să-mi aduc aminte de alegerile mele.Aleg viaţa definită ca o cursă fără să-mi mai doresc să alerg în pantofii altuia.

Aleg tot ceea ce mă face fericită.

Aleg să las în spate totul şi să o iau de la capăt cu certitudinea că toate resursele de care am nevoie pentru a-mi petrece viaţa dincolo de timp se află în mine.

Aleg să nu-mi fie teamă de propriile alegeri,aleg să nu regret ce-am ales şi cel mai important..azi aleg să-mi amintesc că eu sunt cea care-şi defineşte viaţa şi nu viaţa e cea care mă defineşte pe mine.

Azi aleg să nu-mi *las* viaţa să mă lovească frontal..